până la € 600,- Despăgubire

Întârziere de zbor? Anulare de zbor?

Împreună cu EURO FLY REFUND pentru obținerea de despăgubiri

Întrebări uzuale – toate informațiile importante dintr-o singură privire!

Doriți să știți când vi se cuvine o despăgubire? Aici găsiți într-o prezentare unitară cele mai uzuale întrebări legate de întârzierile, modificările de rezervare și anulările unor zboruri.

Care este baza legală pentru drepturile ce mi se cuvin?

Drepturile pasagerilor liniilor aeriene sunt reglementate prin noul Regulament UE nr. 261/2004, intrat în vigoare din anul 2004. În acesta se prevăd și sumele, de 250 €, de 400 € și de 600 €, cuvenite cu titlu de despăgubiri. Legea reglementează și condițiile preliminare în care aveți dreptul de a revendica despăgubiri în situația întârzierilor sau anulărilor de zbor, în cazul pierderii zborului de legătură sau a supra-rezervării.

În cazul căror genuri de zboruri sunt aplicabile prevederile Regulamentului?

Regulamentul UE nr. 261/2004 privind drepturile pasagerilor companiilor aeriene se aplică tuturor zborurilor care decolează de pe un aeroport situat în spațiul UE. La aceasta se adaugă și toate zborurile care aterizează de pe un aeroport situat în spațiul UE, cu condiția ca sediul central al companiei aeriene să se afle în spațiul UE.

Termenele de prescriere – câți ani pot revendica retroactiv drepturile care mi se cuvin?

Regulamentul privind drepturile pasagerilor companiilor aeriene nu reglementează termenele de prescriere, motiv pentru care sunt aplicabile termenele de prescriere valabile în fiecare stat în parte. În cazul Austriei, Germaniei și al multor altor state membre UE respectivul termen este de 3 ani.

Sunt obligate să plătească și companiile aeriene al căror sediu se află în afara spațiului UE?

Și o companie aeriană al cărei sediu se află în afara spațiului UE, cum sunt de exemplu Turkish Airlines, Ukraina Airlines, Emirates, Delta Airlines, Qatar Airlines etc. este obligată să plătească în cazul unor întârzieri care depășesc 3 ore, în cazul unor anulări ale zborurilor începând de la 2 ore, în cazul pierderii zborului de legătură sau al supra-rezervărilor, atunci când zborul întârziat decolează de pe un aeroport situat în spațiul UE.

Pot să revendic și singur plata de despăgubiri?

În principiu, orice pasager care au suferit daune poate revendica și singur plata despăgubirilor de la compania aeriană în cauză. Ce-i drept, companiile aeriene au identificat numeroase căi care să le permită să se derobeze de la plata de despăgubiri în cazul persoanelor private. Problemele încep încă de la identificarea persoanei de contact potrivite. În afară de aceasta, există un risc al costurilor important, pe care persoana reclamantă trebuie să îl suporte ea însăși. Tocmai acesta este motivul pentru care există EUROFLYREFUND: noi preluăm în locul pasagerilor întreaga birocrație și întregul risc al costurilor, în eventualitatea că se va ajunge la o acțiune în justiție. Și toate acestea, în schimbul unui comision de performanță de numai 24 % + TVA din valoarea sumei care vă este plătită de către compania aeriană drept despăgubire.

De ce se întâmplă atât de frecvent ca liniile aeriene să se eschiveze de la plata de despăgubiri?

Experții apreciază că liniile aeriene plătesc de bună voie despăgubirile cuvenite doar în aproximativ 5 % din cazurile de întârziere susceptibile de despăgubire. Aceasta se datorează faptului că Regulamentul UE nr. 261/2004 este un domeniu juridic dificil de înțeles, iar companiile aeriene se folosesc deseori în mod nejustificat de scuze. Atunci când sunt însă confruntate cu experții EUROFLYREFUND, care analizează în mod detaliat fiecare caz în parte și care cunosc cu precizie legislația aflată în vigoare, companiile aeriene știu că nu au nici o șansă atunci când apelează la scuze îndoielnice și se conformează în a plăti despăgubirile justificate.

Cui i se cuvine despăgubirea atunci când este vorba despre o călătorie în interesul serviciului?

În principiu, dreptul de primi despăgubirea se referă întotdeauna la persoana care a suferit o daună, spre exemplu ca urmare a unor timpi de așteptare. Așadar, chiar dacă angajatorul a fost acela care a plătit biletul de avion, despăgubirea se cuvine totuși pasagerului afectat. Situația se schimbă doar în cazurile în care angajatorul și angajatul au convenit într-o modalitate explicită faptul că angajatorul este acela căruia i se cuvin despăgubirile. În afară de aceasta, în majoritatea țărilor sumele plătite drept despăgubire nu sunt impozabile.

Primesc despăgubiri și în cazul unui zbor întârziat, care face parte dintr-un pachet turistic paușal?

În principiu, în cazul unei călătorii dintr-un pachet turistic paușal și al zborului charter corespunzător se aplică aceleași reguli ca și în cazul unui zbor de linie. Începând de la 3 ore de întârziere și de la 2 ore de la anularea unui zbor, în cazul pierderii zborului de legătură şi în acela al supra-rezervărilor pasagerului i se cuvin drepturi de despăgubire, atunci când sunt îndeplinite anumite condiții prealabile. Informații mai precise cu privire la acest aspect găsiți la punctul de meniu „Călătorii care fac parte dintr-un pachet turistic”.